Hard Rock Cafe e un soi de Sala Palatului în miniatură, adică un loc la prima vedere foarte potrivit pentru concerte live, dar ca nuca în perete dacă te uiţi mai bine. Cum intri, dai de costumele ţăcănite de scenă ale lui Steven Tyler şi Rod Stewart, chitare ale unor celebtităţi atârnate pe pereţi, discuri, o întreagă istorie.  Scena arată bine, dar ce se-ntâmplă în faţa ei în timpul unui concert? Oameni cu ceva bani  stau frumos şi mănâncă fripturi în timp ce ăla se zbânţuie în focuri artistice la 3 metri de mese. Prietenul Bogdan mi-a povestit că la un concert Johnny Răducanu s-a oprit din cântat şi s-a luat de ei, bine-a făcut. Iar George Baicea îmi spunea că în cluburile de blues din Germania pe unde a mai cântat, ceva mai în spate sunt mese la care poţi să mânânci, dar în faţa scenei stau în picioare cei care au venit pentru concert. Şi atunci de ce m-am întors la HRCf de curând? Pentru încă unul din bluesmanii autentici aduşi în România de Ioan Big, anume Eddie “The Chief”Clearwater. Habar n-avam de existenţa lui, dar când i-am căutat povestea am aflat că-i născut în 35 în Mississippi şi că din anii 50 a făcut parte din scena Chicago-ului. Şi a meritat să iau în freză danfurile de fum de ţigară din club, pentru că The Chief este unul dintre acei bătrâni adevăraţi, dintre cei ce au bluesul sub unghii, în priviri, şi în cozorocul pălăriei. Se simte atât de tare diferenţa între unul din ăştia adevăraţi şi bluesmanii albi, oricât de buni ar fie ei. Bătrânul avea nişte mişcări sucite, nişte şmecherii de mai mare dragul, amprenta care demonstra că este de acolo, Mississippi şi apoi Chicago. Oamenii ăştia aduşi de Big sunt un pic fugiţi dintr-un muzeu al bluesului, şi e adevărată bucuria de a-i vedea live, indiferent cât de nepotrivit ar fi locul.