Iulian Ignat

 La pauză am mers în culise, dar adevărul e că nu prea cunosc pe nimeni în branşă. Am aşteptat să reintre orchestra în scenă, gândind să trag din spatele scenei, din laterale, cum făcusem la un Mozart Rocks. Orchestra a intrat şi uşile laterale s-au închis, aşa că am rămas în spatele scenei fără să ştiu cum mai pot intra în sală. Am hoinărit pe holurile înguste ale Radioului, printre studiouri, până un bun domn Gepeto mi-a arătat cu răbdare drumul, am urcat prin nişte holuri şi mai înguste, şi am ajuns la… loje. Ştiu mai multe trasee prin măruntaiele unor săli, teatre, îmi place s-o scurtez pe acolo, acum am aflat cum stă treaba şi cu Sala Radio. La loje, am făcut o fixaţie pentru pălăria unei doamne, n-am mai fotografiat scena şi m-am aşezat în spatele ei, aşteptând aplauzele ca să pot trage câteva cadre. În seara de 1 aprilie, Alexandru Tomescu a interpretat două concerte Prokofiev, ceea ce, zice-se, e foarte dificil şi rar, şi două scurte compoziţii Paganini, iar în pauză a lansat dublul CD “Simply Mozart”. După sfârşitul concertului, mulţi spectatori s-au aşezat la coadă la autografe, în holul mare, Tomescu stătea la o măsuţă, şi vorbea câte puţin cu fiecare, era un ditamai codoiul şi el se comporta ca un mare domn, nu grăbea pe nimeni, asculta, mulţumea, zâmbea, mi-a plăcut treaba asta. Doamnele de la garderobă erau şi ele relaxate, chiar dacă voiau să plece şi cineva nu-şi mai ridicase o hăinuţă roşie de piele. La Sala Palatului te-ar fi pus pe coji de nucă în genunchi cu o ghilotină deasupra pentru asta. “Dacă nu-i exagerat de roşie, o iau eu”, am zis. “Hai la mama să te-mbrace”.