Am coborât de pe vapor pe insula Paxos şi un autocar ne-a dus pe serpentine vreo 4 kilometri până la această aşezare încântătoare, cu case  şi străduţe vechi, cu zeci de ambarcaţiuni de lux acostate la marginea canalului navigabil. Aveam vreo 3 ore la dispoziţie, era patru după amiaza, sfârşitul lui iulie, soarele cam ardea, era caniculă, iar eu nu mai mâncasem de dimineaţa. Voiam să umblu de nebun pe străduţe şi să fotografiez, dar îmi ghiorlăiau maţele şi eram toropit. Veneam din Pargas, alt loc superb, unde îmi ieşiseră câteva fotografii din plimbări. Aici a fost aiurea, nu voiam să mă aşez la masă,  simţeam că pierd timpul şi nici energie nu prea mai aveam de umblat. Plus că lumina era foarte puternică, soarele venea fix de sus…Am umblat vreo jumătate de oră după două fetiţe haioase care zburdau pe biciclete, când apăreau pe o străduţă, cum ajungeam acolo, le auzeam chiuind pe alta. N-a ieşit nimic, cu un aparat manual prinzi mai greu aşa ceva. Spre sfârşitul şederii acolo, am nimerit la capătul unei străduţe ce dădea în canalul-port, şi tipul ăsta vorbea într-una, striga, fluiera, coordona, sărea de pe un yaht pe altul, era un spectacol. N-am reuşit să înţeleg dacă se ocupa cu parcarea yahturilor, sau chiar era proprietarul excentric al unei ambarcaţiuni şi se agita ca altul să nu i-l lovească la parcarea cu spatele, dar mi-a ieşit fotografia asta, pentru care cred că  a meritat ghiorţăiala.